Scanarea intercalata este una dintre cele două metode folosite pentru a “picta” o imagine pe un ecran de televiziune (cealaltă fiind scanarea progresiva).

Proiectata pentru sistemul analogic de televiziune NTSC, scanarea intercalată utilizează două câmpuri pentru a crea un cadru. Un câmp conține toate liniile impare din imagine, celălalt conține toate liniile pare ale imaginii. Un televizor scanează 60 de câmpuri în fiecare secundă (30 impare și 30 pare). Aceste două seturi de 30 de câmpuri sunt combinate pentru a crea un cadru complet la fiecare 1/30 de secundă, rezultând o afișare de 30 de cadre pe secundă. Dezavantajele scanării intercalate, comparativ cu scanarea progresivă, includ palpairea, rezoluție mai scazuta și probleme de calitate.

Reîmprospătarea a numai jumătate de pixeli pe ciclu reduce lățimea de bandă necesară afișării. Considerațiile legate de lățimea de bandă au reprezentat o preocupare mare pentru televiziunea analogică și CRT-uri. In acea vreme, costurile cu lățimea de bandă reprezentau o parte importanta din costul total de producție. Pe măsură ce lărgimea de bandă a dispozitivelor și a conexiunilor la Internet a crescut, spectatorii au preferat o fidelitate mai mare a imaginii si scanarea progresivă a fost preferata afișării intercalate.

Televizoarele LCD au scanare progresivă si deci afișarea videoclipului intercalat necesită conversie. Majoritatea afișajelor LCD au convertoare cu o pierdere minimă de calitate.

În specificațiile unui TV, cum ar fi 1080i sau 1080p, numărul indică numărul de linii orizontale din rasterul complet, “i” reprezinta scanarea intercalata, iar “p” reprezintă scanarea progresivă.      Inapoi la Dictionar